My Transylvania
Asociația My Transylvania a luat naștere la Sibiu, din dorința de a sprijini dezvoltarea zonelor rurale și montane din România și de a aduce în prim-plan patrimoniul local prin programe și proiecte alternative, construite pe idei inovative. De la început, atenția noastră s-a îndreptat către comunitățile mici, către mișcarea în natură, către meseriile și meșteșugurile tradiționale, cultura gastronomică, educație și sănătate. De aceea, de 15 ani vă invităm să ieșiți cu noi în aer liber, în sate frumoase, unde povestim despre identitatea locurilor, ne implicăm împreună în inițiative care au nevoie de sprijin, ne conectăm unii cu alții și împărțim bucuria unei mese comune.
Misiune
Misiunea noastră este să dezvoltăm comunitățile prin educație și creativitate, ajutându-le să se reconecteze cu propriul teritoriu. Privim spre viitor cu dorința de a împleti contemporanul cu elemente autentice de teritoriu și cu povești cu tâlc din Transilvania. Ne ghidează valori precum sustenabilitatea, legătura cu natura, încrederea, dezvoltarea durabilă, creativitatea și inovația, bucuria implicării și educația continuă.
Initiative
Printre inițiativele noastre de suflet se regăsesc experiențe diverse, fiecare cu rolul ei în a pune în valoare identitatea locală. Seria „Transilvanian Brunch”, începută în 2008, aduce laolaltă evenimente dedicate culturii din satele transilvănene, găzduite în spațiile unice ale bisericilor fortificate. În Munții Cindrel, proiectul „Țara Colibelor” urmărește revitalizarea colibelor tradiționale și încurajează forme variate de ecoturism în Râu Sadului și în zonele subalpine, punând accent pe tradiția transhumanței și pe specificul brânzeturilor locale. Comunitatea Slow Food „Heritage Transylvania” reunește inițiative gastronomice din sudul regiunii și promovează hrana bună, curată și echitabilă. Ne implicăm, de asemenea, în inventarierea cabanelor istorice și în realizarea unui ghid de arhitectură dedicat cabanelor montane, un demers dezvoltat împreună cu Asociația Monumentum prin programul Ambulanța pentru Monumente și cu biroul de arhitectură Modul 28. Totodată, colaborăm cu Fundația Biserici Fortificate la dezvoltarea programului de turism „FortiVacation” al Bisericii Evanghelice CA din România, un efort de a găsi noi modalități de valorizare a patrimoniului construit.
